Activitatea la Seat

Spre sfârsitul lui 1969, forta de munca crescuse la 30 000 de muncitori, multi dintre care si-au asumat lupta pentru contractul colectiv anual, reincorporarea muncitorilor concediati in urma protestelor si recunoasterea drepturilor de baza. Acest fapt a provocat o stare de spirit conflictuala in sânul societatii, pâna in primavara lui 1977. Concentratia enorma de muncitori s-a transformat intr-un cosmar pentru regimul franchist. Institutul National de Industrie (INI), uniunea sindicala oficiala si Ministerul Muncii se aflau intr-o postura foarte dificila la fiecare reinnoire a contractului colectiv de munca, intrucât rabufnirea unor proteste sindicale ar fi putut conduce la panica in cercurile oficiale. Rigiditatea ciclului de productie putea determina paralizarea intregii productii in câteva ore, insa nu se punea doar problema opririi uzinei: intreaga zona a Barcelonei ar fi urmat sa fie paralizata de demonstratii de amploare. Aparea riscul de mobilizare a intregului sector metalurgic si a intregii clase muncitoare catalane, la care se puteau alatura si muncitori din comunitatile madrilena, asturiana sau basca. Exista si riscul unor represalii violente, ca in cazul muncitorului Antonio Ruiz Villalba, impuscat de politie in 1971. Compania a devenit un model de lupta al clasei muncitoare spaniole.